Acel sentiment..

De curand am realizat ca foarte des, daca nu chiar mereu, mi se intampla sa am un sentiment care initial ma cam supara. E acel sentiment de dupa un eveniment important din viata ta, unul la care bineinteles ai luat parte. Ok. Hai sa ma fac inteles. Spre exemplu: sa spunem ca dai lucrare la romana si unul dintre subiecte consta in alcatuirea unei compuneri ( nu conteaza tema ). Ideile curg, pixul aluneca pe foaie si totul este bine. Dupa predarea lucrarii realizezi ca ar fi trebuit sa mai adaugi ceva la acea compunere, ca ar fi trebuit sa o faci altfel si etc.
Ei bine asa mi s-a intamplat si mie de curand la un concurs de dans. Am dat tot ce am avut mai bun si mi-am transpus toate ideile in materie de dans acolo pe scena doar ca dupa finalizarea acestui concurs subconstientul a inceput sa ma tachineze: " Ar fi trebuit sa faci si miscarea asta si asta si asta, acolo nu trebuia sa faci aia ,etc. "
In urma celor relatate aici mi-am dat seama ca acest sentiment iti arata prezenta nelipsita a locului de mai bine si mai mult si ca tot acest sentiment te ajuta sa perseverezi la infinit,doborandu-te mai mereu cu valuri de idei noi si reusind sa te faca sa inveti din greseli.