Cam asa suna o cerinta dintr-un test de personalitate ce l-am sustinut chiar astazi la ora de arte plastice (putin ciudat,stiu). La cererea profesorului, am incercat sa imi transpun gandurile in 2-3 propozitii, dar spre nefericirea lui, am realizat ca nu-mi pot sintetiza ideile si mana mea incepuse sa-mi scrie romane.
Bineinteles ca in introducere mi-am spus punctul de vedere asupra perspectivei din care oamenii privesc frumosul. Fiecare concepe aceasta "calitate" daca ii pot spune asa, intr-un anume fel. Mai pe romaneste, ce e frumos pentru mine, e foarte probabil ca pentru tine sa nu fie. Dupa aceasta introducere oarecum logica, a trebuit sa ma adancesc in subiect si sa devin mai profund.
Partea rea e ca imediat dupa ce am realizat asta, am fost "salvat" de clopotel si nu am mai apucat sa scriu. Asa ca voi continua aici.
In primul rand, imi place sa cred ca la fel ca si ochii, si inima/sufletul pot fi considerate organe ale perceptiei senzoriale. De ce spun asta ? Pentru ca asa cum ochii pot soarbe frumosul exterior, inima si sufletul se hranesc cu frumosul interior. Nu credeti ca fac referire doar la persoane, deoarece la fel ca si omul, si obiectele sunt caracterizate de aceste 2 tipuri de frumos, cel interior constand in importanta si amintirile bine ascunse in panza respecectivelor lucruri. Desigur, nu vreau sa intru in lux de amanunte si sa va plictisesc cu fraze de genul " pentru mine o fata/un lucru frumos este cel care e asa si asa si etc ", asa ca doar o va voi "marturisi" ca 2 caracteristici ale frumosului privit de mine sunt simplitatea si eleganta.
Consider ca frumosul este un dar ce ne ofera bucuria de a trai si una dintre cele mai de pret comori ce apartine intregului univers, dar care are un rol foarte important pentru om. Datorita acestui fapt, omul (ce vrea sa se delecteze cu frumosul si sa traiasca cat mai..frumos) este nevoit sa invete sa pastreze dar mai ales sa pretuiasca aceasta comoara !!
